BACK     

                      

 

                                                                                  ROMÂNIA

CONSILIUL JUDEŢEAN TELEORMAN

 

 

 

 


HOTĂRÂRE

 

pentru : modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Teleorman nr.72 din 7 iulie 2006 privind aprobarea finanţării execuţiei unui monument  comemorativ pentru artistul  teleormănean Liviu Dănuţ Vasilică

 

 

          Consiliul Judeţean Teleorman, întrunit în şedinţă ordinară, conform prevederilor art.106 alin.(1) din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, modificată şi completată,

          Având în vedere :

- expunerea de motive nr. 1242 din 5 februarie 2007 a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Putineanu şi raportul de specialitate nr. 1241 din 5 februarie 2007 al Direcţiei Tehnice şi Direcţiei Economice, Buget-Finanţe;

- rapoartele de avizare ale comisiilor de studii şi prognoze economico-sociale, buget-finanţe, pentru activităţi ştiinţifice, activităţi economice, agricultură, învăţământ, sănătate, cultură, culte, sport şi tineret, precum şi pentru protecţie socială şi de organizare şi dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător;

- prevederile art.73-80 din Ordonanţa de urgenţă nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;

- prevederile art.104, alin.(1) lit ,,f” din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, modificată şi completată;

În temeiul dispoziţiilor art.109 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, modificată şi completată,          

 

HOTĂRĂŞTE :

 

Art. I.  Se modifică art.1 şi 2 din Hotărârea Consiliului Judeţean Teleorman nr.72 din 7 iulie 2006, după cum urmează:

 

,,Art.1.  Se aprobă finanţarea de către Consiliul Judeţean Teleorman a execuţiei unui monument comemorativ pentru artistul teleormănean Liviu Dănuţ Vasilică şi organizarea procedurii ,,licitaţie deschisă’’ în vederea desemnării ofertei câştigătoare’’.

 

,,Art.2.  Se aprobă demararea procedurii de licitaţie deschisă pentru proiectarea şi execuţia monumentului’’. 

 

Art.II.  Articolul 3 se abrogă.

 

Art.III. Secretarul judeţului, prin Compartimentul Cancelarie, va comunica prezentul act administrativ autorităţilor şi instituţiilor interesate în termenul prevăzut de lege.

 

 

 

P R E Ş E D I N T E,

 

Liviu Nicolae Dragnea

                                                                    

 

 

 

 

                                                                                                      Contrasemnează,

                                                                                                   Secretar al judeţului,

 

                                                                                                      jr.Rodica Vrabie

                                                                     

                                                                                               

                                          

                                                                    

 

                                                                                              

Alexandria,

Nr. 33 din 7 februarie 2007