BACK                        

 

                                                                   ROMÂNIA

CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN 

                                                                  

 

 

 

 

H O T Ă R Â R E

 

 

privind :  rectificarea bugetului propriu al județului pe anul 2007.

 

 

          Consiliul Județean Teleorman, întrunit în ședință extraordinară conform prevederilor art.94 alin.(2) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată,

          Având în vedere :

- Raportul nr.5023 din 01 iunie 2007 al președintelui Consiliului Județean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea și raportul de specialitate nr.5022 din 01 iunie 2007 al Direcției economice, buget-finanțe și Direcției tehnice privind necesitatea rectificării bugetului propriu al județului pe anul 2007 ;

- rapoartele de avizare ale comisiilor de  specialitate pe principalele domenii de activitate ale Consiliului județean ;

          - prevederile art.19 alin.(2), art.41 din Legea nr.273/29 iunie 2006 privind finanțele publice locale ;

-  prevederile O.U.G. nr.47 din 23 mai 2007 pentru modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2007, nr.486/2006 ;

- prevederile art.122 litera ,,c” din O.U.G nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de concesiune, de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, modificată și aprobată prin Legea nr.337/2006 cu modificările ulterioare ;

- prevederile art.91 alin.(1) litera ,,b” și ,,f” și alin..(3) lit.,,a” din Legea nr.215/2001, republicată ;

În temeiul dispozițiilor art.97 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată ,

 

 

H O T Ă R Ă Ș T E :

 

         

          Art.1. Se aprobă rectificarea bugetului propriu pe anul 2007, conform anexei nr.1

 

          Art.2. Se aprobă modificarea și completarea ,,Listei obiectivelor de investiții cu finanțare parțială sau integrală din bugetul propriu al județului în anul 2007, conform anexei nr.2 cu includerea obiectivului de investiții ,,Pod pe DJ 653 km 79+800 peste pârâul Călmățuiu la Balta Sărată”.

 

          Art.3. Se aprobă procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, urmare a situației de urgență stabilită prin expertiza tehnică, pentru lucrări de proiectare și construire a variantei ocolitoare provizorie de circulație la obiectivul de investiții ,,Pod pe DJ 653 km 79+800 peste pârâul Călmățuiu la Balta Sărată”.

 

Art.4. Președintele Consiliului Județean Teleorman, prin Direcția economică, buget- finanțe și Direcția tehnică, va asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.

 

Art.5. Anexele nr.1 și 2  fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Art.6. Secretarul județului, prin Compartimentul Cancelarie, va comunica prezentul act administrativ instituțiilor interesate,  în termenul prevăzut de lege.

 

 

 

PRESEDINTE,

Liviu Nicolae Dragnea

                                                                     

 

 

CONTRASEMNEAZĂ, 

                                                                           Secretar al județului,                                                                               

jr. Rodica Vrabie

 

 

 

 

 

 

 

Alexandria,

Nr. 69  din 13  iunie  2007