BACK                        

 

                                                                                   ROMÂNIA

CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN 

 

 

 

 


HOTĂRÂRE

 

privind: aprobarea închirierii  unor spații,  proprietate publică a județului Teleorman

 

 

Consiliul Județean Teleorman, întrunit în ședință ordinară conform prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată,

          Având în vedere :

- expunerea de motive nr. 6829 din 18 iulie 2007 a vicepreședintelui Consiliului Județean Teleorman, Ilie Bălan și raportul comun de specialitate nr. 6830 din 18 iulie 2007 al Direcției Tehnice și Direcției Economice Buget Finanțe;

- rapoartele de avizare ale Comisiei de studii și prognoze economico-sociale, buget-finanțe, pentru activități științifice, activități economice, agricultură, învățământ, sănătate, cultură, culte, sport și tineret precum și Comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor;

- prevederile art. 14 și art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, modificată și completată;

- prevederile art. 91, alin. (1), lit. c) și alin. (4), lit. a), art. 98 coroborat cu art. 45, alin. (3), și art.123, alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001, republicată;

 

În temeiul dispozițiilor art. 97 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată,          

 

HOTĂRĂȘTE :

 

Art.1.-Se aprobă închirierea, prin licitație publică, a unui spațiu, proprietate publică a județului Teleorman, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Art.2.- Închirierea spațiului aprobat la art. 1 se va face pe termen de 3 ani.

 

Art.3. - Prețul minim de închiriere de la care se va porni licitația este de 5 euro/ mp/lună.

 

Art.4. –(1) Se aprobă preluarea contractului de închiriere al Societății Comerciale Diana Farm SRL, încheiat de Spitalul de Psihiatrie Poroschia, pentru spațiul situat la parterul clădirii Dispensarului Poroschia, proprietate publică a județului .

              (2) Prevederile din contract rămân neschimbate. La data expirării contractul se poate prelungi cu 3 (trei) ani.

 

Art.5. - Vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman, Ilie Bălan și Secretarul județului, prin Direcția Tehnică  și Serviciul Juridic și Contencios, vor asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.

 

Art.6. - Secretarul județului, prin Compartimentul Cancelarie, va comunica prezentul act administrativ instituțiilor și persoanelor interesate în termenul prevăzut de lege.

 

 

 

 

P R E Ș E D I N T E,

          

Liviu Nicolae Dragnea

 

                                                                                         

 

                                                                                          Contrasemnează

                                                                                            Secretar al  județului,

 

                                                                                         Rodica Vrabie

                                                                     

 

                                                                                         

 

 

 

      Alexandria,

Nr. 84 din 26 iulie 2007

 

 

CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN                                            

                                                                                                                                                                 ANEXA

                                                                                                         la hotărârea  nr. 84

                                                                                                         din 26 iulie 2007

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LISTA

spațiilor proprietate publică a județului, ce urmează a fi închiriate prin licitație publică

 

 

Nr. crt.

Denumire

Elemente de identificare

Destinația pentru care se închiriază

 

1.

 

Spațiu  administrativ Consiliul Județean Teleorman

 

Municipiul Alexandria

Str. Ion Creangă, nr. 52 – 54, Etaj 6

Fostul sediu al Corpului Unic de control Financiar Intern

Suprafața construită= 108,29 mp

 

birouri

 

 

 

PREȘEDINTE

 

Liviu Nicolae Dragnea 

 

 

 

 

 

 

 

 

CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN

 

DIRECȚIA TEHNICĂ                DIRECȚIA ECONOMICĂ BUGET- FINANȚE

Nr. 6830 din 18 iulie 2007

 

RAPORT DE SPECIALITATE

 

privind: necesitatea aprobării închirierii unor spații, proprietate publică a

              județului Teleorman

 

 

La Consiliul Județean Teleorman au fost depuse solicitări pentru închirierea a 2 spații proprietate publică a Județului Teleorman.

Astfel că prin adresa nr. 5.611 din 18 iunie 2007 Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Teleorman a solicitat închirierea spațiului situat la etajul 6 al imobilului din municipiul Alexandria, str. Ion Creangă, nr. 52-54. Acest spațiu face parte din domeniul public al județului Teleorman și până în prezent a fost deținut de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Teleorman, fără documente de ocupare.

Aceasta este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică, cu caracter autonom, având drept scop promovarea comerțului și industriei românești pe plan intern și extern și sprijinirea intereselor comercianților români în raporturile cu autoritățile din țară și cu organisme specializate din străinătate.

Deși este organizație neguvernamentală, de utilitate publică, fiind înființată prin Decretul Lege nr. 139/1990 și HG 799/1990, nu poate să beneficieze de prevederile Ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații în sensul că nu i se pot atribui în folosință gratuită bunuri proprietate publică ci numai închiriate.

Potrivit prevederilor art. 123, alin (1) și (2)  din Legea administrației publice locale, nr. 215/2001, modificată și completată, consiliile județene hotărăsc cu privire la închirierea bunurilor ce aparțin domeniului public iar aceasta se face prin licitație publică organizată în condițiile legii.

În vederea stabilirii prețului minim de închiriere de la care se poate porni licitația, au fost studiate prețurile practicate pentru închirierea construcțiilor de pe raza municipiului Alexandria, la mai mulți notari publici din municipiul Alexandria.

S-a întocmit referatul nr. 6973 din 23 iulie 2007 în care s-a constatat că pentru închirierea construcțiilor în municipiul Alexandria prețul a fost de aproximativ 5euro/mp/lună.

Urmare acestui fapt propunem ca prețul minim de pornire a licitației pentru închirierea spațiului, proprietate publică a județului Teleorman, situat în municipiul Alexandria, să fie de 5euro/mp/lună.

Pentru obținerea unor venituri la bugetul propriu al județului, considerăm necesară închirierea prin licitație publică a spațiului mai sus menționat, ocupat fără documente și demararea procedurii de licitație pentru închiriere de către Consiliul Județean Teleorman.

Propunem închirierea spațiului situat la etajul 6 al imobilului din municipiul Alexandria, str. Ion Creangă în suprafață construită de 108,29 mp pe o perioadă de 3 ani în vederea amenajării unor birouri.

Imobilul în care funcționează Spitalul de Psihiatrie Poroschia aparține domeniului public de interes județean conform Hotărâri Guvernului nr 1358/2001 privind atestarea domeniului public al județului Teleorman precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Teleorman. În cadrul acestui spital funcționează și un dispensar și o farmacie. Spitalul de Psihiatrie a încheiat în anul 2003 cu SC DIANA FARM SRL un contract de închiriere în vederea înființării unui punct farmaceutic. De la semnarea contractului SC DIANA FARM SRL a păstrat destinația spațiului. Deoarece spațiul aparține domeniului public al județului, considerăm că spitalul a încheiat din greșeală contractul de închiriere cu această societate și că resposabilitatea administrării acestui spațiu aparține Consiliului Județean Teleorman.

Prin adresa nr. 6727 din 16.07.2007 S.C. DIANA FARM SRL a solicitat închirierea spațiului situat la parterul clădirii Dispensarului Poroschia din curtea Spitalului de Psihiatrie  Poroschia, compus din 3 încăperi în care funcționează punctul farmaceutic din anul 1996.

 În aceste condiții este necesar ca acest contract de închiriere să fie preluat de Consiliul Județean, păstrându-se prevederile contractului încheiat între Spitalul de Psihiatrie Poroschia și SC DIANA FARM SRL, iar la data expirării se poate prelungi cu 3 ani.

Având în vedere cele expuse, în conformitate cu prevederile art. 98, coroborat cu art. 44 alin (1) din Legea administrației publice locale, republicată, am întocmit prezentul raport de specialitate privind necesitatea aprobării închirierii unor spații, proprietate publică a județului.

 

 

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,                                                     DIRECTOR EXECUTIV,

 

        Piperea Victor                                                                       Stoian Elena

 

  

 

 

 


CABINET VICEPREȘEDINTE

Nr. 6829 din 18 iulie 2007

 

                                               EXPUNERE DE MOTIVE

 

privind: aprobarea închirierii unor spații, proprietate publică a județului Teleorman

 

 

La Consiliul Județean Teleorman au fost depuse solicitări pentru închirierea a 2 spații proprietate publică a Județului Teleorman.

►Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Teleorman ocupă spațiul situat la etajul 6 al clădirii  din municipiul Alexandria, str. Ion Creangă, nr. 52-54, fără documente de ocupare și a solicitat închirierea acestuia.

► SC DIANA FARM SRL ocupă spațiul situat la parterul clădirii Dispensarului Poroschia situat în  curtea Spitalului de Psihiatrie  Poroschia în baza contractului de închiriere încheiat cu spitalul.

În exercitarea atribuțiilor privind gestionarea patrimoniului județului, prevăzute de Legea administrației publice locale nr. 215/2001, consiliul județean hotărăște cu privire la închirierea bunurilor proprietate publică a județului.

Deoarece bunurile imobile mai sus menționate fac parte din domeniul public al județului Teleorman atesat prin Hotărârea Guvernului nr. 1358/2001, iar închirierea spațiilor proprietate publică a județului nu se poate face decât prin licitație publică ca  urmare a hotărârii consiliului județean, propunem închirierea  prin licitație publică a spațiului ocupat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Teleorman fără documente.

Propunem ca închirierea spațiului situat în str. Ion Creangă nr. 52-54, să se facă pe o perioadă de 3 ani iar prețul minim de închiriere de la care se va porni licitația, să fie de 5 euro/mp/lună. Acest preț a fost propus ca urmare a studiului asupra  prețurilor practicate pentru închirierea construcțiilor, pe raza municipiului Alexandria, la mai mulți notari publici din municipiul Alexandria.

Pentru SC DIANA FARM SRL, care funcționează în acest spațiu din anul 1996 menținând același obiect de activitate în folosul comunității, propunem preluarea contractului de închiriere încheiat între aceasta și Spitalul de Psihiatrie, de către Consiliul Județean, păstrându-se prevederile contractului, iar la data expirării se poate prelungi cu 3 ani.

Sumele rezultate din chirii se vor face venituri la bugetul propriu al județului.

Având în vedere, considerentele expuse, vă rog să aprobați proiectul de hotărâre în forma prezentată.

 

 

V I C E P R E Ș E D I N T E

 

                                                                                                         Ilie Bălan