ROMÂNIA

CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN  


  
HOTĂRÂRE

 

 

privind: aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne/externe, pe termen lung, în valoare de 18.000.000 lei, pentru cofinanțarea proiectelor de investiții de interes județean care beneficiază de fonduri externe nerambursabile .

 

Consiliul Județean Teleorman, întrunit în ședință ordinară conform prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, modificată și completată,

Având în vedere:

- expunerea de motive nr. 7243 din 07 iulie  2008 a președintelui Consiliului Județean Teleorman Liviu Nicolae Dragnea și raportul de specialitate nr. 7244 din 07 iulie 2008 al Direcției Dezvoltare Locală, Direcției Economice, Buget-Finanțe și Direcției Managementul Proiectelor cu Finanțare Internațională;

         - rapoartele de avizare ale Comisiei de studii și prognoze economico-sociale, buget-finanțe, pentru activități științifice, activități economice, agricultură, învățământ, sănătate, cultură, culte, sport și tineret, precum și pentru protecție socială, și Comisiei pentru administrația publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor;

                - prevederile art. 13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările și completările ulterioare;

          - prevederile art. 61 alin.(1), (2) si (3) și art. 63 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

          - prevederile Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componența și funcționarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, modificată și completată prin H.G. nr.145/18 februarie 2008;

          - prevederile art. 20 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art. 41 alin.(4) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

- prevederile art. 9 pct.8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997;

- prevederile art. 942 și următoarele din Codul civil, referitoare la contracte sau convenții;

- prevederile art. 91 alin. (1) lit.b) și alin. (3) lit. b), art. 98 coroborat cu art. 45 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, modificata si completata;

 

constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru cofinanțarea  investițiilor publice de interes județean, finanțate din fonduri nerambusabile, ale căror documentații tehnico-economice, au fost aprobate prin hotărârile Consiliului Județean Teleorman prevăzute în anexa la prezenta,

 

În temeiul dispozițiilor art. 97 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, modificată și completată,

 

HOTĂRĂȘTE :

 

Art. 1.- (1) Se aprobă contractarea unei finanțări rambursabile interne/externe, în valoare de 18.000.000 lei, cu o maturitate de 19 ani.

(2) Contractarea finanțării rambursabile se va efectua prin utilizarea procedurii de ,,licitație deschis㒒.

Art.2.-Contractarea finanțării rambursabile prevazute la art.1 se face pentru cofinanțarea proiectelor de investiții de interes județean, care beneficiază de fonduri externe nerambursabile, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3.- Plata serviciului anual al datoriei publice, finanțării rambursabile prevăzute la art.1, pe întreaga perioadă de derulare a acestuia, precum și plata oricăror impozite și taxe aferente realizării investițiilor finanțate din această finanțare rambursabilă vor fi suportate din bugetul propriu al județului Teleorman.

Art.4.- Garantarea finanțării rambursabile de la art.1 al prezentei hotărâri, se va realiza prin acord de garantare cu veniturile proprii ale bugetului propriu al județului Teleorman și cu avizul Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale.

Art.5.- (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale se vor publica pe pagina de internet a Consiliului Județean Teleorman, următoarele date:

-                           hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum și orice modificări și/sau completări ale acesteia;

-                           valoarea finanțării rambursabile contractate, în valuta de contract;

-                           gradul de îndatorare a unității administrativ –teritoriale;

-                           durata serviciului datoriei publice locale a fiecărei finanțări rambursabile, cu precizarea perioadei de grație și a perioadei de rambursare, exprimată în luni;

-                           dobânzile, comisioanele și orice alte costuri aferente fiecărei finanțări rambursabile;

-                           plățile efectuate din fiecare finanțare rambursabilă.

 

(2) Datele prevăzute la alin.(1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat.

Art.6.- Președintele Consiliului Județean Teleorman, prin direcțiile de specialitate, va asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.

Art.7.- Prevederile Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr.8 din 30 ianuarie 2008 își înceteaza aplicabilitatea.

Art.8.- Secretarul județului, prin Compartimentul Cancelarie, va comunica prezentul act administrativ instituțiilor interesate în termenul prevăzut de lege.

 

 

 

 

 

P R E Ș E D I N T E,

 

Liviu Nicolae Dragnea      

 

 

 

 

 

Contrasemnează,

Secretar al județului,

 

Rodica Vrabie

 

  

 

 

                                                            

        Alexandria,

Nr. 86 din 09 iulie 2008