ROMÂNIA

CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN  

 

                     

  

 

H O T Ă R Â R E

 

 

privind: modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr.8 din 30 ianuarie 2008.

            

 

Consiliul Județean Teleorman, întrunit în ședință ordinară conform prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, modificată și completată,

Având în vedere:

- expunerea de motive nr. 3374 din 26 martie 2008 a vicepreședintelui Consiliului Județean Teleorman Putineanu Ion și raportul de specialitate nr. 3375 din 26 martie 2008 al Direcției Economice, Buget-Finanțe și Direcției Managementul Proiectelor cu Finanțare Internațională ;

         - rapoartele de avizare ale Comisiei de studii și prognoze economico-sociale, buget-finanțe, pentru activități științifice, activități economice, agricultură, învățământ, sănătate, cultură, culte, sport și tineret, precum și pentru protecție socială, și Comisiei pentru administrația publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor ;

          - prevederile O.U.G nr.46/2007 pentru completarea art.63 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale aprobată prin Legea nr.34/2008 ;  

- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componența și funcționarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, modificată și completată prin H.G. nr.145/18 februarie 2008 ;

- prevederile art. 91 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată;

constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea cofinanțării investițiilor publice de interes județean,  care beneficiază de fonduri externe nerambursabile de preaderare și postaderare de la Uniunea Europeană,

În temeiul dispozițiilor art. 97 din Legea nr. 215/2001 administrației publice locale republicată, modificată și completată,

 

HOTĂRĂȘTE :

 

 

Art. I. - Art.2 al Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr.8 din 30 ianuarie 2008 se modifică și va avea următorul cuprins :

 

,,Art.2. – Suma prevăzută la alin.(1) al art.1 va fi utilizată pentru cofinanțarea proiectelor de investiții de interes județean care beneficiază de fonduri externe nerambursabile, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.”

 

Art.II. - Secretarul județului, prin Compartimentul Cancelarie, va comunica prezentul act administrativ instituțiilor interesate în termenul prevăzut de lege.

 

 

PREȘEDINTE,

 

                                                                  Liviu Nicolae Dragnea                                                                   

        

 

 

                                                                     

Contrasemnează,

Secretar al județului,

 

Rodica Vrabie

 

 

 

 Alexandria,

Nr. 49 din 31 martie 2008