ROMÂNIA

CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN  

 

 


HOTĂRÂRE

 

privind: aprobarea închirierii prin licitație publică a unei părți din  imobilul, situat în orașul Zimnicea, aflat în proprietatea publică a  Județului Teleorman.

 

         Consiliul Județean Teleorman întrunit în ședință ordinară conform prevederilor art. 94 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

         Având în vedere :

- expunerea de motive nr. 12188 din 28 octombrie 2008 a vicepreședintelui Consiliului Județean Teleorman, Adrian-Constantin Simionescu și raportul comun de specialitate nr. 12189 din 28 octombrie 2008 al Direcției Dezvoltare Locală și Direcției Economice Buget-Finanțe;

- prevederile Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 35 din 27 februarie 2008, privind aprobarea regulamentului pentru organizarea licitațiilor în vederea închirierii bunurilor proprietate publică sau privată a județului Teleorman;

- rapoartele de avizare ale Comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și Comisiei de studii și prognoze economico-sociale, buget-finanțe pentru activități științifice, activități economice, agricultură, învățământ, sănătate, cultură, culte, sport și tineret precum și pentru protecție socială;

- prevederile art. 91 alin. (1), lit. c) alin. (4), lit. b), art. 98 coroborat cu art. 45 alin. (3) și art.123 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

 

În temeiul dispozițiilor art. 97 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,        

 

HOTĂRĂȘTE :

Art.1. - Se aprobă închirierea, prin licitație publică a unei părți din  imobilul, situat în orașul Zimnicea,  str. Primăverii, nr. 2,  în suprafață totală de 160,74 mp aflat în proprietatea publică a Județului Teleorman, identificat conform anexei nr. 1.

 

  Art.2. -   Închirierea spațiului aprobat la art. 1 se va face pe termen de 3 ani.

 

              Art.3. -  Prețul minim de pornire a licitației publice este de 4 euro/ mp/lună.

 

 Art.4. - Se aprobă documentația de licitație privind închirierea spațiului aprobat la art. 1, conform  anexei nr. 2.

 

 Art.5. – Anexele nr. 1 și nr. 2  fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

 Art.6. - Vicepreședintele Consiliului Județean Teleorman,  Adrian-Constantin Simionescu, prin Direcția Dezvoltare Locală și Direcția Economică Buget-Finanțe, asigură punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.

 

 Art.7. - Secretarul județului, prin Compartimentul Cancelarie, va comunica prezentul act administrativ autorităților și instituțiilor interesate, în termenul prevăzut de lege.

 

 

P R E Ș E D I N T E

          

Liviu Nicolae Dragnea

 

 

 

 

 

CONTRASEMNEAZĂ

                                                                                                                                              Secretar al  județului,

 

                                                jr.  Rodica Vrabie

                                

 

 

                                                                   

 

 

      Alexandria,

Nr.133 din 31 octombrie 2008

 

 

CONSILIUL JUDEȚEAN TELEORMAN                                            

                                                                                                    ANEXA nr. 1

                                                                                   la hotărârea  nr. 133      

                                                                                  din 31 octombrie 2008

 

 

 

Spațiul proprietate publică a județului Teleorman,

 ce urmează a fi închiriat prin licitație publică

 

 

Nr. crt.

Denumire

Elemente de identificare

Destinația pentru care se închiriază

 

1.

 

Spațiu

 

Orașul Zimnicea, str.Primăverii, nr. 2, etaj I

Suprafața utilă = 131,65 mp

Cota indiviză din suprafața comună = 29,09 mp

Suprafața totală = 160,74 mp

 

Birouri

 

 

 

 

 

 

PREȘEDINTE

 

Liviu Nicolae Dragnea