R O M Â N I A

CONSILIUL  JUDEȚEAN  TELEORMAN

 

 

 

PROCES VERBAL

 al ședinței ordinare a Consiliului Județean Teleorman

din data de 30 septembrie 2008, orele 14,00

 

 

 

          Bună ziua, stimați colegi

            Domnul președinte a plecat de urgență la Ministerul Internelor și Reformei Administrative pentru rezolvarea problemelor cu privire la rectificarea bugetară ce urmează a se aproba.

          În  temeiul prevederilor  art. 94 alin. 1, 3, 5 și 7 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,  consiliul județean a fost convocat în ședință ordinară astăzi, 30 septembrie 2008, pentru adoptarea unor proiecte de hotărâri care țin de competența exclusivă  a autorității noastre publice județene.

 

          Autoritatea deliberativă a fost convocată prin dispoziția președintelui consiliului județean nr. 298 din 24 septembrie 2008.

 Anunțul cu ordinea de zi a fost  adus la cunoștință locuitorilor județului prin mass - media locală fiind inserat și pe site-ul Consiliului județean.

 

          Din datele puse la dispoziție de secretariatul tehnic rezultă că în sală sunt prezenți un număr de 28 consilieri din totalul de 32 consilieri în funcție lipsind doamna Frăsineanu Fulvia Florentina, domnii Drăcman Lucian Daniel, Petcu Florea și Plopeanu Cristian, astfel că, ședința de consiliu este legal constituită.

         

Ședința noastră este publică, așa cum prevede Legea administrației publice locale.

 

La ședință participă directorii direcțiilor, funcționarii publici din aparatul de specialitate al Consiliului județean și conducătorii instituțiilor din subordinea autorității publice județene, precum și reprezentanți ai presei scrise și audio-vizuale.

 

Procesul - verbal al ședinței ordinare a Consiliului județean din data de 27 august 2008 v-a fost pus la dispoziție, și-l supun aprobării.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat procesul-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Județean din 27 august 2008.

 

Doamnelor și domnilor,

În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1)  coroborat cu art. 98 din Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, am întocmit următorul proiect al ordinii de zi:

 

 

1.     Proiect de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a cotei de 20% din limita de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale și a celor reținute ca urmare a diminuării cu gradul de necolectare, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, pe anul 2009 și estimările pe anii 2010-2012.

 

2.     Proiect de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a cotei de 20% din cota de 22% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale și a celor reținute ca urmare a diminuării cu gradul de necolectare, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, pentru anul 2009 și estimările pe anii 2010-2012.

 

3.     Proiect de hotărâre privind aprobarea delegării gestiunii Serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate operatorilor de transport rutier desemnați câștigători, urmare rezultatelor licitației electronice din data de 14 august 2008, precum și a tarifelor utilizate.

 

4.     Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 45 din 31 martie 2008 privind aprobarea Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate, valabil pentru perioada 2008-2011.

 

5.     Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman.

 

6.     Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind procedura publicării actelor cu caracter normativ în monitorul oficial al județului Teleorman și modalitățile de difuzare a acestuia.

 

7.     Proiect de hotărâre privind validarea nominală a membrilor Autorității Teritoriale de Ordine Publică Teleorman, pentru mandatul 2008-2012.

 

8.     Proiect de hotărâre privind numirea domnului Vlad Eugen Ovidiu în funcția de director al Bibliotecii Județene ,, Marin Preda” Teleorman –instituție publică sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman.

 

9.     Proiect de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru închirierea, prin licitație publică, a unui spațiu din incinta Spitalului Județean de Urgență Alexandria, proprietate publică a județului Teleorman.

 

10.   Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitație publică, a unui spațiu proprietate privată a județului Teleorman.

 

11.  Proiect de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru branșarea la rețeaua de gaze naturale a blocurilor CO1 și CO2 situate în orașul Videle – zona Centru, proprietate publică a județului Teleorman.

 

12.   Proiect de hotărâre privind aprobarea cuantumului și a condițiilor de acordare a indemnizației pentru membrii comisiilor de vânzare a spațiilor medicale și de contestații.

 

13.  Proiect de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru executarea lucrărilor de Reabilitare “Spital Județean de Urgenț㔠Alexandria.

 

14.  Proiect de hotărâre privind stabilirea cotizației Consiliului Județean Teleorman pe anul 2008, ca membru fondator al Asociației Club Sportiv Baschet Teleorman – Alexandria.

 

15. Diverse.

 

După publicarea în presă a ordinii de zi a mai apărut un proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean nr. 132 din 26 octombrie 2007 cu privire la asocierea județului Teleorman cu Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România și județele Cluj, Galați, Gorj, Mureș, Olt, Satu Mare și Vâlcea în vederea elaborării, promovării și implementării proiectului “Sistem de avertizare pentru prevenirea inundațiilor” în cadrul Programului INTERREG IV C.

Supun la vot proiectul ordinii de zi completat cu acest proiect de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul ordinii de zi propus.

 

Potrivit art. 117 litera “a” din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, proiectele de hotărâri de la ordinea de zi au fost avizate pentru legalitate.

 

La primul punct de la ordinea de zi dau cuvântul domnului vicepreședinte Simionescu Adrian Constantin pentru a prezenta expunerea de motive privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a cotei de 20% din limita de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale și a celor reținute ca urmare a diminuării cu gradul de necolectare, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, pe anul 2009 și estimările pe anii 2010-2012.

Domnul Bălan Ilie.

Rog președinții comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate să prezinte rapoartele de avizare.

-         Doamna Tîrnăcop Aurica, secretarul comisiei economice.

-         Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-         Domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice.

-         Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-         Domnul Iancovici Gheorghe Romeo, președintele comisiei urbanism.

-         Comisia urbanism avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

          Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a cotei de 20% din limita de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale și a celor reținute ca urmare a diminuării cu gradul de necolectare, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, pe anul 2009 și estimările pe anii 2010-2012.

 

          Supun la vot proiectul de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a cotei de 20% din limita de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale și a celor reținute ca urmare a diminuării cu gradul de necolectare, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, pe anul 2009 și estimările pe anii 2010-2012.

La punctul doi de la ordinea de zi dau cuvântul domnului vicepreședinte Simionescu Adrian Constantin pentru a prezenta expunerea de motive privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a cotei de 20% din cota de 22% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale și a celor reținute ca urmare a diminuării cu gradul de necolectare, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, pentru anul 2009 și estimările pe anii 2010-2012.

Domnul Bălan Ilie.

Rog pe doamna Tîrnăcop Aurica, secretarul comisiei economice să prezinte raportul de avizare.

Doamna Tîrnăcop Aurica

Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

          Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a cotei de 20% din cota de 22% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale și a celor reținute ca urmare a diminuării cu gradul de necolectare, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, pentru anul 2009 și estimările pe anii 2010-2012.

 

          Supun la vot proiectul de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a cotei de 20% din cota de 22% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale și a celor reținute ca urmare a diminuării cu gradul de necolectare, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, pentru anul 2009 și estimările pe anii 2010-2012.

La punctul trei de la ordinea de zi are cuvântul tot domnul vicepreședinte Simionescu Adrian Constantin pentru a prezenta expunerea de motive privind aprobarea delegării gestiunii Serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate operatorilor de transport rutier desemnați câștigători, urmare rezultatelor licitației electronice din data de 14 august 2008, precum și a tarifelor utilizate.

 

Domnul Bălan Ilie.

Rog președinții comisiilor economică și urbanism, să prezinte raportul de avizare.

-         Doamna Tîrnăcop Aurica, secretarul comisiei economice.

-         Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-         Domnul Iancovici Romeo, președintele comisiei urbanism.

-         Comisia urbanism avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

          Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, prezint proiectul de hotărâre privind aprobarea delegării gestiunii Serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate operatorilor de transport rutier desemnați câștigători, urmare rezultatelor licitației electronice din data de 14 august 2008, precum și a tarifelor utilizate.

 

          Supun la vot proiectul de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea delegării gestiunii Serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate operatorilor de transport rutier desemnați câștigători, urmare rezultatelor licitației electronice din data de 14 august 2008, precum și a tarifelor utilizate.

La punctul patru de la ordinea de zi dau cuvântul domnului vicepreședinte Simionescu Adrian Constantin pentru a prezenta expunerea de motive pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 45 din 31 martie 2008 privind aprobarea Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate, valabil pentru perioada 2008-2011.

Domnul Bălan Ilie.

Rog președinții comisiilor economică și urbanism, să prezinte raportul de avizare.

-         Doamna Tîrnăcop Aurica, secretarul comisiei economice.

-         Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-         Domnul Iancovici Romeo, președintele comisiei urbanism.

-         Comisia urbanism avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

          Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, prezint proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 45 din 31 martie 2008 privind aprobarea Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate, valabil pentru perioada 2008-2011.

 

          Supun la vot proiectul de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 45 din 31 martie 2008 privind aprobarea Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate, valabil pentru perioada 2008-2011.

La punctul cinci de la ordinea de zi prezint expunerea de motive privind modificarea statului de funcții al Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman.

Rog pe doamna Tîrnăcop Aurica, secretarul comisiei economice să prezinte raportul de avizare.

Doamna Tîrnăcop Aurica

Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

          Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, prezint proiectul de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman.

 

          Supun la vot proiectul de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Teleorman.

La punctul șase de la ordinea de zi dau cuvântul domnului Simionescu Adrian Constantin pentru a prezenta expunerea de motive pentru aprobarea Regulamentului privind procedura publicării actelor cu caracter normativ în monitorul oficial al județului Teleorman și modalitățile de difuzare a acestuia.

Domnul Bălan Ilie.

Rog pe domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice să prezinte raportul de avizare.

Domnul Gâdea Adrian Ionuț

Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

          Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, prezint proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind procedura publicării actelor cu caracter normativ în monitorul oficial al județului Teleorman și modalitățile de difuzare a acestuia.

 

          Supun la vot proiectul de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind procedura publicării actelor cu caracter normativ în monitorul oficial al județului Teleorman și modalitățile de difuzare a acestuia.

Următoarele două proiecte de hotărâri privesc validarea nominală a membrilor Autorității Teritoriale de Ordine Publică și numirea directorului de la Biblioteca Județean㠓Marin Preda” și, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (5) coroborate cu ale art. 98 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, hotărârile cu privire la persoane vor fi luate prin vot secret, cu votul majorității membrilor prezenți la ședință.

În acest sens, pentru proiectul de hotărâre privind validarea nominală a membrilor Autorității Teritoriale de Ordine Publică Teleorman, pentru mandatul 2008-2012, am pregătit buletinele de vot cu cei 12 membri ai Autorității Teritoriale de Ordine Publică Teleorman.

La ședința de astăzi participă un număr de 28 consilieri județeni, deci jumătate plus unu din consilierii prezenți reprezintă 15.

Așa cum am stabilit în ședința din 9 iulie a.c., comisia de numărare a voturilor își va desfășura activitatea până la sfârșitul mandatului.

Rog pe domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice să prezinte raportul de avizare.

Domnul Gâdea Adrian Ionuț

Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

Vă prezint expunerea de motive privind validarea nominală a membrilor Autorității Teritoriale de Ordine Publică Teleorman, pentru mandatul 2008-2012.

          Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

          Întrucât comisiile de specialitate nu au constatat că sunt probleme deosebite, vă propun ca pentru proiectul de hotărâre privind validarea nominală a membrilor Autorității Teritoriale de Ordine Publică Teleorman, pentru mandatul 2008-2012, votul să fie deschis, prin ridicare de mâini.

          Supun la vot propunerea de a vota deschis.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

În unanimitate de voturi s-a aprobat votul deschis.

Dacă mai sunt alte propuneri, observații?

Domnul Florescu Adrian.

             Sunt colegi care doresc înțeleagă de ce sunt 12 membri și nu 13 cum scrie în lege. Al 13-lea membru trebuie fie reprezentantul Corpului Gardienilor Publici.În anul 2004 exista Corpul Gardienilor Publici, acum este Direcția de Pază. Domnul Popa fost șef al Corpului Gardienilor Publici este director al Direcției de Pază. În județ mai avem Poliția comunitară, Jandarmeria și Inspectoratul județean de Poliție. Rămâne ca legiuitorul reglementeze cine va face parte din ATOP. Suntem 12 membri și putem adopta hotărâri.Vă propun modificăm art.3 din hotărâre, indemnizația să rămână de 400 lei/lună, ci nu de ședință.

          Domnul Bălan Ilie.

Supun la vot amendamentul.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

În unanimitate de voturi s-a aprobat amendamentul.

Vă prezint proiectul de hotărâre privind validarea nominală a membrilor Autorității Teritoriale de Ordine Publică Teleorman, pentru mandatul 2008-2012.

          Supun la vot proiectul de hotărâre modificat.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind validarea nominală a membrilor Autorității Teritoriale de Ordine Publică Teleorman, pentru mandatul 2008-2012 modificat cu propunerea aprobată.

La punctul opt de la ordinea de zi vă prezint expunerea de motive privind numirea domnului Vlad Eugen Ovidiu în funcția de director al Bibliotecii Județene ,, Marin Preda” Teleorman –instituție publică sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman.

Rog pe domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice să prezinte raportul de avizare.

Domnul Gâdea Adrian Ionuț.

Comisia juridică avizează  proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

          Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

          Avem pregătite buletinele de vot pentru numirea domnului Vlad Eugen Ovidiu dar, având în vedere că numirea se face în urma susținerii unui concurs promovat de domnul Eugen Ovidiu Vlad, vă propun ca votul și acest proiect de hotărâre să fie deschis, prin ridicare de mâini

          Supun la vot propunerea ca și acest proiect de hotărâre se facă prin vot deschis.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

În unanimitate de voturi s-a aprobat votul deschis.

Dacă mai sunt discuții, propuneri, observații?

Vă prezint proiectul de hotărâre privind numirea domnului Vlad Eugen Ovidiu în funcția de director al Bibliotecii Județene ,,Marin Preda” Teleorman –instituție publică sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman.

          Supun la vot proiectul de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind numirea domnului Vlad Eugen Ovidiu în funcția de director al Bibliotecii Județene ,,Marin Preda” Teleorman –instituție publică sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman.

 

La punctul nouă de la ordinea de zi vă prezint expunerea de motive privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru închirierea, prin licitație publică, a unui spațiu din incinta Spitalului Județean de Urgență Alexandria, proprietate publică a județului Teleorman.

Rog președinții comisiilor economică și juridică, să prezinte raportul de avizare.

-         Doamna Tîrnăcop Aurica, secretarul comisiei economice.

- Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-         Domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice.

- Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

          Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, prezint proiectul de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru închirierea, prin licitație publică, a unui spațiu din incinta Spitalului Județean de Urgență Alexandria, proprietate publică a județului Teleorman.

 

          Supun la vot proiectul de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru închirierea, prin licitație publică, a unui spațiu din incinta Spitalului Județean de Urgență Alexandria, proprietate publică a județului Teleorman.

La punctul 10 de la ordinea de zi prezint expunerea de motive privind aprobarea închirierii, prin licitație publică, a unui spațiu proprietate privată a județului Teleorman.

Rog președinții comisiilor economică și juridică, să prezinte raportul de avizare.

-         Doamna Tîrnăcop Aurica, secretarul comisiei economice.

- Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-         Domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice.

- Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

          Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

            Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitație publică, a unui spațiu proprietate privată a județului Teleorman.

 

          Supun la vot proiectul de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitație publică, a unui spațiu proprietate privată a județului Teleorman.

 

La punctul 11 de la ordinea de zi dau cuvântul domnului vicepreședinte Simionescu Adrian Constantin pentru a prezenta  expunerea de motive privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru branșarea la rețeaua de gaze naturale a blocurilor CO1 și CO2 situate în orașul Videle – zona Centru, proprietate publică a județului Teleorman.

Domnul Bălan Ilie.

Rog pe domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice să prezinte raportul de avizare.

          Domnul Gâdea Adrian Ionuț.

Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

          Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru branșarea la rețeaua de gaze naturale a blocurilor CO1 și CO2 situate în orașul Videle – zona Centru, proprietate publică a județului Teleorman.

 

          Supun la vot proiectul de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru branșarea la rețeaua de gaze naturale a blocurilor CO1 și CO2 situate în orașul Videle – zona Centru, proprietate publică a județului Teleorman.

La punctul 12 de la ordinea de zi prezint expunerea de motive privind aprobarea cuantumului și a condițiilor de acordare a indemnizației pentru membrii comisiilor de vânzare a spațiilor medicale și de contestații.

Rog pe doamna Tîrnăcop Aurica, secretarul comisiei economice să prezinte raportul de avizare.

          Doamna Tîrnăcop Aurica.

Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

          Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

            Precizez că, indiferent câte ședințe de comisii vor avea loc într-o lună, indemnizația este lunară, nu de ședință.

Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind aprobarea cuantumului și a condițiilor de acordare a indemnizației pentru membrii comisiilor de vânzare a spațiilor medicale și de contestații.

          Supun la vot proiectul de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea cuantumului și a condițiilor de acordare a indemnizației pentru membrii comisiilor de vânzare a spațiilor medicale și de contestații.

La punctul 13 de la ordinea de zi prezint expunerea de motive privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru executarea lucrărilor de Reabilitare “Spital Județean de Urgenț㔠Alexandria.

 

Rog pe domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice să prezinte raportul de avizare.

Domnul Gâdea Adrian Ionuț

Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

          Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru executarea lucrărilor de Reabilitare “Spital Județean de Urgenț㔠Alexandria.

          Supun la vot proiectul de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

În unanimitate s-a aprobat proiectul de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru executarea lucrărilor de Reabilitare “Spital Județean de Urgenț㔠Alexandria.

    La următorul punct de la ordinea de zi dau cuvântul domnului vicepreședinte Simionescu Adrian Constantin pentru a prezenta expunerea de motive privind stabilirea cotizației Consiliului Județean Teleorman pe anul 2008, ca membru fondator al Asociației Club Sportiv Baschet Teleorman – Alexandria.

Domnul Bălan Ilie.

Rog pe doamna Tîrnăcop Aurica, secretarul comisiei economice să prezinte raportul de avizare.

Doamna Tîrnăcop Aurica.

Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

Dacă sunt observații sau propuneri pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Fac apel la dumneavoastră să vă prezentați la sala sporturilor să vizionați meciul de baschet dintre echipele Baschet Teleorman – Alexandria și Steaua Roșie Belgrad.

Vă prezint proiectul de hotărâre privind stabilirea cotizației Consiliului Județean Teleorman pe anul 2008, ca membru fondator al Asociației Club Sportiv Baschet Teleorman – Alexandria.

                   

Supun la vot proiectul de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind stabilirea cotizației Consiliului Județean Teleorman pe anul 2008, ca membru fondator al Asociației Club Sportiv Baschet Teleorman – Alexandria.

La următorul punct de la ordinea de zi dau cuvântul tot domnului vicepreședinte Simionescu Adrian Constantin pentru a ne prezenta expunerea de motive privind modificarea și completarea hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 132 din 26 octombrie 2007.

          Domnul Bălan Ilie.

Rog președinții comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate să prezinte în plenul ședinței rapoartele de avizare.

-         Doamna Tîrnăcop Aurica, secretarul comisiei economice.

-         După consultare, comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-         Domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice.

-         După consultare, comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-         Domnul Iancovici Gheorghe Romeo, președintele comisiei urbanism.

-         După consultare, comisia urbanism avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Bălan Ilie.

          Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

          Domnul Florescu Adrian.

          De ce s-a retras județul Galați?

          Domnul Simionescu Adrian Constantin.

          Am primit de la Consiliul Județean Vâlcea adresa nr. 803 din 26 septembrie 2008 prin care ne face cunoscut că, Consiliul Județean Galați nu a adoptat hotărârea de asociere și, pentru a nu bloca procesul de constituire a parteneriatului trebuie modificată și completată hotărârea noastră din 26 octombrie 2007, prin excluderea județului Galați și modificarea cotizației ca urmare a diminuării numărului de parteneri.

Domnul Bălan Ilie.

          Dacă mai sunt discuții pe marginea acestui proiect de hotărâre?

          Nemaifiind, prezint proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 132 din 26 octombrie 2007.

      

Supun la vot proiectul de hotărâre.

-         Cine este pentru ?

-         Impotrivă ?

-         Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 132 din 26 octombrie 2007.

 

Dacă mai aveți alte probleme?

 

          Epuizându-se ordinea de zi, declar încheiate lucrările ședinței și vă mulțumesc pentru participare.

 

 

 

 

PREȘEDINTE,                                     SECRETAR AL JUDEȚULUI, 

         

          Liviu Nicolae Dragnea                                     Jr. Rodica Vrabie