R O M Â N I A

CONSILIUL  JUDEȚEAN  TELEORMAN

 

 

 

PROCES VERBAL

 

 al ședinței ordinare a Consiliului Județean Teleorman

din data de 27 august 2008, orele 14,00

 

 

 

                Bună ziua,

                Stimați colegi, domnul președinte fiind la Ministerul Internelor și Reformei Administrative cu probleme pentru instituția noastră întrucât nu a sosit, am fost sunat că întârzie și că putem să începem ședința de consiliu.

                In  temeiul prevederilor  art. 94 alin. 1, 3, 5 și 7 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare,  a fost convocat consiliul județean în ședință ordinară astăzi, 27 august 2008, pentru adoptarea unor proiecte de hotărâri care țin de competența exclusivă  a autorității noastre publice județene.

 

                Autoritatea deliberativă a fost convocată prin dispoziția nr. 248 din 21 august 2008.

 Anunțul cu ordinea de zi a fost  adus la cunoștință locuitorilor județului prin mass - media locală și inserat pe site-ul Consiliului județean.

 

                Din datele puse la dispoziție de secretariatul tehnic rezultă că în sală sunt prezenți un număr de 29 consilieri din totalul de 32 consilieri în funcție lipsind domnii Mocanu Virgil, Plopeanu Cristian Constantin și Vătafu Teodor, astfel că, ședința de consiliu este legal constituită.

               

Ședința noastră este publică, așa cum prevede Legea administrației publice locale.

 

La ședință participă directorii direcțiilor și funcționarii publici din aparatul de specialitate al Consiliului județean care au tangență cu problematica de la ordinea de zi, conducători ai unor instituții și servicii publice județene din subordine, precum și reprezentanți ai presei scrise și audio-vizuale.

 

V-a fost pus la dispoziție procesul - verbal al ședinței ordinare a Consiliului județean din data de 9 iulie 2008, pe care îl supun aprobării.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat procesul-verbal al ședinței ordinare a Consiliului Județean din 9 iulie 2008.

 

Doamnelor și domnilor,

În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1)  coroborat cu art. 98 din Legea administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, am întocmit următorul proiect al ordinii de zi:

 

1.       Raportul Președintelui Consiliului Județean Teleorman asupra situației gestionării bunurilor în anul 2007.

                                                                                                                     

2.       Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al județului pe anul 2008.

 

3.       Proiect de hotărâre privind menținerea suspendării, prin acordul părților, a contractului individual de muncă al domnului Slăvescu Putineanu Mihai, director al Serviciului de Cooperare Internă și Internațională

 

4.       Proiect de hotărâre privind încetarea raportului de muncă al doamnei Popescu Elena Carmen, director al Serviciului de Cooperare Internă și Internațională.

 

5.       Proiect de hotărâre privind numirea, temporară, în funcția de director al Serviciului de Cooperare Internă și Internațional㠖 serviciu public cu personalitate juridică sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, a doamnei Feleagă Irina Monica, până la organizarea și ocuparea postului prin concurs sau examen, pe perioadă determinată, potrivit legii.

 

6.       Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 79 din 9 iulie 2008 privind aprobarea delegării gestiunii, a Contractului-cadru de delegare a gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate și a tarifelor utilizate de către unii operatori de transport.

 

7.       Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 45 din 31 martie 2008 privind aprobarea Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate, valabil pentru perioada 2008-2011.

 

8.       Proiect de hotărâre privind aprobarea listei spațiilor medicale și a terenurilor aferente, aflate în proprietatea privată a județului și în administrarea Consiliului Județean Teleorman ce urmează să fie vândute.

 

9.       Proiect de hotărâre privind aprobarea prețului minim de pornire al licitației publice pentru vânzarea unor bunuri din domeniul privat al județului Teleorman.

 

10.    Proiect de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru executarea unor  lucrări la spațiile medicale din cadrul Policlinicii Alexandria, strada Mihăiță Filipescu, nr. 32, proprietate privată a județului Teleorman.

 

11.    Proiect de hotărâre pentru desemnarea unui număr de șase consilieri județeni ca membri ai Autorității Teritoriale de Ordine Publică.

 

12.    Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor și a documentației tehnico – economice a obiectivului „Reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de inundațiile din perioada aprilie-mai și iulie-august, județul Teleorman” în faza proiect tehnic.

 

13.    Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 59 din 15 mai 2007 privind asocierea județului Teleorman cu municipiile Alexandria, Roșorii de Vede, Turnu Măgurele și orașele Zimnicea și Videle pentru înființarea Operatorului Unic pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare din județul Teleorman.

 

14.    Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului “Susținerea procesului de descentralizare a activității de protecție a copilului de la nivel județean la nivel local” și  a  cheltuielilor necesare implementării.

 

15.    Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului “Perfecționarea personalului care lucrează în serviciile rezidențiale și de zi de protecție a copilului”, a cheltuielilor necesare implementării și sustenabilității proiectului.

 

16.    Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 39 din 27 februarie 2008 privind aprobarea programului activităților, manifestărilor, competițiilor și acțiunilor cultural–sportive și de tineret, religioase, educative și de divertisment–recreere care se organizeză și finanțează de Consiliul Județean Teleorman în anul 2008.

 

17.    Proiect de hotărâre privind încetarea raportului de muncă al domnului Ciocan Florea, director general al Direcției Generale de Servicii - serviciu public aflat sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman.

 

18.    Proiect de hotărâre privind încetarea activității prin dizolvarea a Direcției Generale de Servicii – serviciu public aflat sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman.

 

19.    Proiect de hotărâre pentru modificarea anexei nr. 8 la Hotărârea Consiliului Județean Teleorman nr. 11 din 30 ianuarie 2008, privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli, a numărului de personal și fondul salariilor de bază, pe anul 2008, ale instituțiilor și serviciilor publice din subordine.

 

                După publicarea în presă au mai fost inițiate trei proiecte de hotărâri care au fost analizate la ședințele de comisii, fapt pentru care propun completarea ordinii de zi, acestea fiind trecute la punctele 20, 21 și 22, iar punctul 20 „diverse” va deveni punctul 23 și permiteți să vi le prezint:

               

20.Proiect de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru executarea lucrărilor de “Reabilitare rețele canalizare menajeră din incintă și stație de epurare” la Spitalul de psihiatrie cronici Balaci.

                                                                                                                     

21.Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Teleorman în Comitetul de coordonare al centrelor de permananță.

                                                                                                   

22. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Teleorman în Adunarea Generală și în Consiliul Director al Asociației Club Sportiv Baschet Teleorman Alexandria.

 

                23. Diverse.

 

Supun la vot proiectul ordinii de zi cu completarea făcută.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul ordinii de zi completat cu cele trei proiecte de hotărâri.

 

Potrivit art. 117 litera “a” din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, proiectele de hotărâri de la ordinea de zi au fost avizate pentru legalitate de secretarul județului.

 

 

      La primul punct de la ordinea de zi avem raportul Președintelui Consiliului Județean Teleorman asupra situației gestionării bunurilor în anul 2007, raport pe care l-ați avut în mapă și care a fost analizat în ședințele de comisii.

Dacă sunt observații sau propuneri pe marginea acestui raport?

Nefiind, trecem la punctul doi de la ordinea de zi și rog să-mi permiteți să vă prezint raportul privind rectificarea bugetului propriu al județului pe anul 2008.

Rog președinții comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate să prezinte rapoartele de avizare.

-          Domnul Petcu Florea, președintele comisiei economice.

-          Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice.

-          Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Iancovici Gheorghe Romeo, președintele comisiei urbanism.

-          Comisia urbanism avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Simionescu Adrian Constantin.

                Dacă sunt observații sau propuneri pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, prezint proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al județului pe anul 2008.

 

                                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu al județului pe anul 2008.

 

Următoarele trei proiecte de hotărâri privesc desemnarea unor persoane și, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (5) coroborate cu ale art. 98 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, hotărârile cu privire la persoane vor fi luate prin vot secret, cu votul majorității membrilor prezenți la ședință.

La ședința de astăzi participă un număr de 29 consilieri județeni, deci jumătate plus unu din consilierii prezenți reprezintă 15.

Așa cum s-a stabilit în ședința din 9 iulie a.c. comisia de numărare a voturilor aleasă își va desfășura activitatea până la sfârșitul mandatului.

Vă prezint expunerea de motive privind menținerea suspendării, prin acordul părților, a contractului individual de muncă al domnului Slăvescu Putineanu Mihai, director al Serviciului de Cooperare Internă și Internațională

Rog pe domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice să prezinte raportul de avizare.

Domnul Gâdea Adrian Ionuț.

Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre, în unanimitate de voturi.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

Avem pregătite buletinele de vot.

Domnul Florescu Adrian.

Propun plenului nu mai facem vot secret pentru cele trei proiecte de hotărâri, ci prin ridicarea de mâini, acestea fiind analizate în ședința de comisii și nu sunt probleme.

Domnul Simionescu Adrian Constantin.

Supun la vot propunerea domnului Florescu Adrian de a se face vot deschis pentru cele trei proiecte de hotărâri.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

În unanimitate de voturi s-a aprobat propunerea de a nu mai face vot secret.

Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

                Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind menținerea suspendării, prin acordul părților, a contractului individual de muncă al domnului Slăvescu Putineanu Mihai, director al Serviciului de Cooperare Internă și Internațională

 

                                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind menținerea suspendării, prin acordul părților, a contractului individual de muncă al domnului Slăvescu Putineanu Mihai, director al Serviciului de Cooperare Internă și Internațională.

La punctul patru de la ordinea de zi prezint expunerea de motive privind încetarea raportului de muncă al doamnei Popescu Elena Carmen, director al Serviciului de Cooperare Internă și Internațională.

Rog pe domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice să prezinte raportul de avizare.

Domnul Gâdea Adrian Ionuț.

Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

                Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre în sală fiind prezentă și doamna Popa Elena Carmen?

                Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind încetarea raportului de muncă al doamnei Popescu Elena Carmen, director al Serviciului de Cooperare Internă și Internațională.

 

                                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind  încetarea raportului de muncă al doamnei Popescu Elena Carmen, director al Serviciului de Cooperare Internă și Internațională.

La punctul cinci de la ordinea de zi vă prezint expunerea de motive privind numirea, temporară, în funcția de director al Serviciului de Cooperare Internă și Internațional㠖 serviciu public cu personalitate juridică sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, a doamnei Feleagă Irina Monica, până la organizarea și ocuparea postului prin concurs sau examen, pe perioadă determinată, potrivit legii.

Rog pe domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice să prezinte raportul de avizare.

Domnul Gâdea Adrian Ionuț.

Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre având prezentă și pe domnișoara Feleagă Irina Monica?

Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind numirea, temporară, în funcția de director al Serviciului de Cooperare Internă și Internațional㠖 serviciu public cu personalitate juridică sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, a doamnei Feleagă Irina Monica, până la organizarea și ocuparea postului prin concurs sau examen, pe perioadă determinată, potrivit legii.

                               

Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind  numirea, temporară, în funcția de director al Serviciului de Cooperare Internă și Internațional㠖 serviciu public cu personalitate juridică sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman, a doamnei Feleagă Irina Monica, până la organizarea și ocuparea postului prin concurs sau examen, pe perioadă determinată, potrivit legii.

La punctul șase de la ordinea de zi dau cuvântul domnului vicepreședinte Bălan Ilie pentru a prezenta expunerea de motive pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 79 din 9 iulie 2008 privind aprobarea delegării gestiunii, a Contractului-cadru de delegare a gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate și a tarifelor utilizate de către unii operatori de transport.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

Rog președinții comisiilor economică și urbanism, să prezinte raportul de avizare.

-          Domnul Petcu Florea, președintele comisiei economice.

-          Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Iancovici Romeo, președintele comisiei urbanism

-          Comisia urbanism avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Simionescu Adrian Constantin.

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, prezint proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 79 din 9 iulie 2008 privind aprobarea delegării gestiunii, a Contractului-cadru de delegare a gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate și a tarifelor utilizate de către unii operatori de transport.

 

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 79 din 9 iulie 2008 privind aprobarea delegării gestiunii, a Contractului-cadru de delegare a gestiunii serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate și a tarifelor utilizate de către unii operatori de transport.  

La punctul șapte de la ordinea de zi dau cuvântul domnului vicepreședinte Bălan Ilie pentru a prezenta expunerea de motive pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 45 din 31 martie 2008 privind aprobarea Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate, valabil pentru perioada 2008-2011.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

Rog președinții comisiilor economică și urbanism, să prezinte raportul de avizare.

-          Domnul Petcu Florea, președintele comisiei economice.

-          Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Iancovici Romeo, președintele comisiei urbanism

-          Comisia urbanism avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Simionescu Adrian Constantin.

                Dacă sunt discuții pe marginea acestui proiect de hotărâre?

                Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 45 din 31 martie 2008 privind aprobarea Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate, valabil pentru perioada 2008-2011.

 

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 45 din 31 martie 2008 privind aprobarea Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate, valabil pentru perioada 2008-2011.

La punctul opt de la ordinea de zi vă prezint expunerea de motive privind aprobarea listei spațiilor medicale și a terenurilor aferente, aflate în proprietatea privată a județului și în administrarea Consiliului Județean Teleorman ce urmează să fie vândute

Rog președinții comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate să prezinte rapoartele de avizare.

-          Domnul Petcu Florea, președintele comisiei economice.

-          Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice.

-          Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Iancovici Gheorghe Romeo, președintele comisiei urbanism.

-          Comisia urbanism avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, prezint proiectul de hotărâre privind aprobarea listei spațiilor medicale și a terenurilor aferente, aflate în proprietatea privată a județului și în administrarea Consiliului Județean Teleorman ce urmează să fie vândute.

 

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea listei spațiilor medicale și a terenurilor aferente, aflate în proprietatea privată a județului și în administrarea Consiliului Județean Teleorman ce urmează să fie vândute.

La punctul nouă de la ordinea de zi dau cuvântul domnului vicepreședinte Bălan Ilie pentru a prezenta expunerea de motive privind aprobarea prețului minim de pornire al licitației publice pentru vânzarea unor bunuri din domeniul privat al județului Teleorman.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

Rog pe domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice să prezinte raportul de avizare.

Domnul Gâdea Adrian Ionuț.

Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

                Domnul Florescu Adrian.

                Dacă au mai fost scoase la licitație aceste bunuri.

                Domnul Piperea Victor.

                Nu, s-a făcut numai evaluarea, urmează acum licitația.

                Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Dacă mai dorește cineva ia cuvântul?

                Nemaifiind discuții, vă prezint proiectul de hotărâre privind aprobarea prețului minim de pornire al licitației publice pentru vânzarea unor bunuri din domeniul privat al județului Teleorman.

 

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

                În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea prețului minim de pornire al licitației publice pentru vânzarea unor bunuri din domeniul privat al județului Teleorman.

La punctul 10 de la ordinea de zi vă prezint expunerea de motive privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru executarea unor  lucrări la spațiile medicale din cadrul Policlinicii Alexandria, strada Mihăiță Filipescu, nr. 32, proprietate privată a județului Teleorman.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

Rog pe domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice să prezinte raportul de avizare.

Domnul Gâdea Adrian Ionuț.

Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

                Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

                Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru executarea unor  lucrări la spațiile medicale din cadrul Policlinicii Alexandria, strada Mihăiță Filipescu, nr. 32, proprietate privată a județului Teleorman.

 

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru executarea unor  lucrări la spațiile medicale din cadrul Policlinicii Alexandria, strada Mihăiță Filipescu, nr. 32, proprietate privată a județului Teleorman.

Următorul proiect de hotărâre privește desemnarea unui număr de șase consilieri județeni ca membri ai ATOP pentru care vă rog ca această hotărâre să fie luată prin vot secret, cu votul majorității membrilor prezenți la ședință.

Vă prezint expunerea de motive pentru desemnarea unui număr de șase consilieri județeni ca membri ai Autorității Teritoriale de Ordine Publică .

Rog pe domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice să prezinte raportul de avizare.

Domnul Gâdea Adrian Ionuț.

Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Vă rog să faceți propuneri pentru desemnarea unui număr de șase consilieri județeni ca membri ai ATOP Teleorman care urmează să fie trecuți pe buletinul de vot..

 

1.        Domnul Ogrăzeanu Teodor propune pe domnul Florescu Adrian.

2.        Domnul Bălan Ilie propune pe domnii Popescu Dumitru Dan și Iliescu Alexandru.

3.        Domnul Vlad Eugen Ovidiu propune pe domnii Putineanu Ion, Zavera Niculae și Piper Savu Florin.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

Dacă mai sunt și alte propuneri?

Nemaifiind, dacă cei propuși acceptă.

Domnul Florescu Adrian, acceptați ?

Da.

Domnul Popescu Dumitru Dan, acceptați ?

Da.

Domnul Iliescu Alexandru, acceptați ?

Da.                                                                                         

Domnul Putineanu Ion, acceptați ?

Da.                                                                                         

Domnul Zavera Niculae, acceptați ?

Da.                                                                                         

Domnul Piper Savu Florin, acceptați ?

Da.                                                                                         

                Deci, avem în total șase propuneri pentru a fi desemnați ca membri ai ATOP.

                Vă propun completăm buletinele de vot.

 

A urmat operațiunea propriu zisă de votare.

(Fiecare consilier a primit un buletin de vot, a semnat de primire, s-a întoars în sală unde și-a exprimat opțiunea și apoi l-a introdus în urnă).

               

Rog pe domnul Vrăjitoarea Emilian președintele comisiei de numărare a voturilor prezinte procesul-verbal.

Domnul Vrăjitoarea Emilian.

După desigilarea urnei, am procedat la numărarea voturilor exprimate și am constatat următoarele:

Domnul Florescu Adrian din totalul de 29 voturi valabil exprimate a întrunit un număr de 27 voturi „pentru” și 2 „împotrivă”, iar domnii  Popescu Dumitru Dan, Iliescu Alexandru, Putineanu Ion, Zavera Niculae și Piper Savu Florin au întrunit câte 29 voturi “pentru”.

Vă prezint proiectul de hotărâre pentru desemnarea unui număr de șase consilieri județeni ca membri ai Autorității Teritoriale de Ordine Publică.

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre pentru desemnarea unui număr de șase consilieri județeni ca membri ai Autorității Teritoriale de Ordine Publică.

La punctul 12 de la ordinea de zi dau cuvântul domnului vicepreședinte Bălan Ilie pentru a prezenta  expunerea de motive privind aprobarea indicatorilor și a documentației tehnico – economice a obiectivului „Reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de inundațiile din perioada aprilie-mai și iulie-august, județul Teleorman” în faza proiect tehnic.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

Rog pe domnul Petcu Florea, președintele comisiei economice să prezinte raportul de avizare.

Domnul Petcu Florea.

Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor și a documentației tehnico – economice a obiectivului „Reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de inundațiile din perioada aprilie-mai și iulie-august, județul Teleorman” în faza proiect tehnic.

 

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor și a documentației tehnico – economice a obiectivului „Reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de inundațiile din perioada aprilie-mai și iulie-august, județul Teleorman” în faza proiect tehnic.

La punctul 13 de la ordinea de zi prezint expunerea de motive pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 59 din 15 mai 2007 privind asocierea județului Teleorman cu municipiile Alexandria, Roșorii de Vede, Turnu Măgurele și orașele Zimnicea și Videle pentru înființarea Operatorului Unic pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare din județul Teleorman.

Rog președinții comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate să prezinte rapoartele de avizare.

-          Domnul Petcu Florea, președintele comisiei economice.

- Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice.

- Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Iancovici Gheorghe Romeo, președintele comisiei urbanism.

- Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Acest proiect de hotărâre privește desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Teleorman în Adunarea Generală a Acționarilor a S.C. Apa Serv S.A. și, hotărârile cu privire la persoane vor fi luate întotdeauna prin vot secret, cu votul majorității membrilor prezenți la ședință.

Vă rog să faceți propuneri pentru reprezentantul județului în Adunarea Generală a Acționarilor.

Dacă dumneavoastră nu faceți, eu vă propun pe domnul Slăvescu Putineanu Mihai.

                Dacă mai sunt și alte propuneri

Nefiind, vă rog să completăm buletinele de vot cu domnul Slăvescu Putineanu Mihai.

Se prezentă tehnica votării.

 

A urmat operațiunea propriu zisă de votare.

(Fiecare consilier a primit un buletin de vot, a semnat de primire, s-a  întors în sală unde și-a exprimat opțiunea și apoi l-a introdus în urnă).

 

Rog pe domnul Vrăjitoarea Emilian președintele comisiei de numărare a voturilor prezinte procesul-verbal.

Domnul Vrăjitoarea Emilian.

După desigilarea urnei, am procedat la numărarea voturilor exprimate și am constatat următoarele:

                Domnul Slăvescu Putineanu Mihai, din totalul de 29 voturi exprimate a întrunit un număr de 28 voturi „pentru” și un vot „împotrivă”.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

Vă prezint proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 59 din 15 mai 2007 privind asocierea județului Teleorman cu municipiile Alexandria, Roșorii de Vede, Turnu Măgurele și orașele Zimnicea și Videle pentru înființarea Operatorului Unic pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare din județul Teleorman.

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 59 din 15 mai 2007 privind asocierea județului Teleorman cu municipiile Alexandria, Roșorii de Vede, Turnu Măgurele și orașele Zimnicea și Videle pentru înființarea Operatorului Unic pentru serviciile de alimentare cu apă și canalizare din județul Teleorman.

La punctul 14 de la ordinea de zi vă prezint expunerea de motive privind aprobarea proiectului “Susținerea procesului de descentralizare a activității de protecție a copilului de la nivel județean la nivel local” și  a  cheltuielilor necesare implementării

Rog președinții comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate să prezinte rapoartele de avizare.

-          Domnul Petcu Florea, președintele comisiei economice.

-          Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice.

-          Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Iancovici Gheorghe Romeo, președintele comisiei urbanism.

-          Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului “Susținerea procesului de descentralizare a activității de protecție a copilului de la nivel județean la nivel local” și  a  cheltuielilor necesare implementării

 

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului “Susținerea procesului de descentralizare a activității de protecție a copilului de la nivel județean la nivel local” și  a  cheltuielilor necesare implementării.

La punctul 15 de la ordinea de zi  vă prezint expunerea de motive privind aprobarea proiectului “Perfecționarea personalului care lucrează în serviciile rezidențiale și de zi de protecție a copilului”, a cheltuielilor necesare implementării și sustenabilității proiectului

Rog președinții comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate să prezinte rapoartele de avizare.

-          Domnul Petcu Florea, președintele comisiei economice.

-          Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice.

-          Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Iancovici Gheorghe Romeo, președintele comisiei urbanism.

-          Comisia urbanism avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului “Perfecționarea personalului care lucrează în serviciile rezidențiale și de zi de protecție a copilului”, a cheltuielilor necesare implementării și sustenabilității proiectului

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului “Perfecționarea personalului care lucrează în serviciile rezidențiale și de zi de protecție a copilului”, a cheltuielilor necesare implementării și sustenabilității proiectului.

La punctul 16 de la ordinea de zi prezint expunerea de motive pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 39 din 27 februarie 2008 privind aprobarea programului activităților, manifestărilor, competițiilor și acțiunilor cultural–sportive și de tineret, religioase, educative și de divertisment–recreere care se organizeză și finanțează de Consiliul Județean Teleorman în anul 2008.

Rog președinții comisiilor economică și juridică, să prezinte raportul de avizare.

-          Domnul Petcu Florea, președintele comisiei economice.

-          Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridică

-          Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 39 din 27 februarie 2008 privind aprobarea programului activităților, manifestărilor, competițiilor și acțiunilor cultural–sportive și de tineret, religioase, educative și de divertisment–recreere care se organizeză și finanțează de Consiliul Județean Teleorman în anul 2008.

 

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Județean Teleorman nr. 39 din 27 februarie 2008 privind aprobarea programului activităților, manifestărilor, competițiilor și acțiunilor cultural–sportive și de tineret, religioase, educative și de divertisment–recreere care se organizeză și finanțează de Consiliul Județean Teleorman în anul 2008.

La punctul 17 de la ordinea de zi prezint expunerea de motive privind încetarea raportului de muncă al domnului Ciocan Florea, director general al Direcției Generale de Servicii - serviciu public aflat sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman.

Rog pe domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice să prezinte raportul de avizare.

Domnul Gâdea Adrian Ionuț.

Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

                Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Doamna Tîrnăcop Aurica.

Care este temeiul legal până la care dă în primire bunurile? Și dacă poate fi prelungit?

Doamna Stoian Elena.

Nu este un termen prevăzut de lege. Comisia are termen o zi. Bunurile preluate de la consiliul județean se dau înapoi pe bază de proces-verbal, iar bunurile cumpărate de ei vor fi vândute și achitate datoriile.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

Și acest proiect de hotărâre conform prevederilor legale se ia cu votul secret al dumneavoastră. Fiind o încetare a raporturilor de serviciu cu acordul părților propun să nu mai facem vot secret.

Supun la vot propunerea de a nu se face prin vot secret.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

În unanimitate de voturi s-a aprobat.

Vă prezint proiectul de hotărâre privind încetarea raportului de muncă al domnului Ciocan Florea, director general al Direcției Generale de Servicii - serviciu public aflat sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman.

               

Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind încetarea raportului de muncă al domnului Ciocan Florea, director general al Direcției Generale de Servicii - serviciu public aflat sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman

La punctul 18 de la ordinea de zi prezint expunerea de motive privind încetarea activității prin dizolvarea a Direcției Generale de Servicii – serviciu public aflat sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman.

 

Rog președinții comisiilor economică și juridică, să prezinte raportul de avizare.

-          Domnul Petcu Florea, președintele comisiei economice.

-          Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice

-          Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

 

Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind încetarea activității prin dizolvarea a Direcției Generale de Servicii – serviciu public aflat sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman.

 

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind încetarea activității prin dizolvarea a Direcției Generale de Servicii – serviciu public aflat sub autoritatea Consiliului Județean Teleorman.

La punctul 19 de la ordinea de zi prezint expunerea de motive pentru modificarea anexei nr. 8 la Hotărârea Consiliului Județean Teleorman nr. 11 din 30 ianuarie 2008, privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli, a numărului de personal și fondul salariilor de bază, pe anul 2008, ale instituțiilor și serviciilor publice din subordine.

Rog pe domnul Petcu Florea, președintele comisiei economice să prezinte raportul de avizare.

                Domnul Petcu Florea.

                Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

                Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei nr. 8 la Hotărârea Consiliului Județean Teleorman nr. 11 din 30 ianuarie 2008, privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli, a numărului de personal și fondul salariilor de bază, pe anul 2008, ale instituțiilor și serviciilor publice din subordine.

 

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre pentru modificarea anexei nr. 8 la Hotărârea Consiliului Județean Teleorman nr. 11 din 30 ianuarie 2008, privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli, a numărului de personal și fondul salariilor de bază, pe anul 2008, ale instituțiilor și serviciilor publice din subordine.

 

La punctul 20 de la ordinea de zi dau cuvântul domnului vicepreședinte Bălan Ilie pentru a prezenta  expunerea de motive privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru executarea lucrărilor de “Reabilitare rețele canalizare menajeră din incintă și stație de epurare” la Spitalul de psihiatrie cronici Balaci

 

Domnul Simionescu Adrian Constantin

Rog pe domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice să prezinte raportul de avizare.

Domnul Gâdea Adrian Ionuț.

Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

                Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Dacă sunt observații pe marginea acestui proiect de hotărâre?

Nefiind, vă prezint proiectul de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru executarea lucrărilor de “Reabilitare rețele canalizare menajeră din incintă și stație de epurare” la Spitalul de psihiatrie cronici Balaci.

 

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind acordul Consiliului Județean Teleorman pentru executarea lucrărilor de “Reabilitare rețele canalizare menajeră din incintă și stație de epurare” la Spitalul de psihiatrie cronici Balaci.

 

Următoarele două proiecte de hotărâri privesc desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Teleorman în Comitetul de coordonare al centrelor de permananță și desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Teleorman în Adunarea Generală și în Consiliul Director al Asociației Club Sportiv Baschet Teleorman Alexandria și, în conformitate cu prevederile art. 45 alin. (5) coroborate cu ale art. 98 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, hotărârile cu privire la persoane vor fi luate prin vot secret, cu votul majorității membrilor prezenți la ședință.

La punctul 21 de la ordinea de zi prezint expunerea de motive privind desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Teleorman în Comitetul de coordonare al centrelor de permananță.

 

Rog președinții comisiilor economică și juridică, să prezinte raportul de avizare.

-          Domnul Petcu Florea, președintele comisiei economice.

-          Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

-          Domnul Gâdea Adrian Ionuț, președintele comisiei juridice

-          Comisia juridică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

                Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Vă rog faceți propuneri pentru desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Teleorman în Comitetul de coordonare al centrelor de permananță.

Dacă nu aveți dumneavoastră pe cine, eu vă propun pe doamna Magheru Liliana, director executiv al Direcției educație, sănătate, cultură, sport, ONG-uri, comunicare și relații publice.

                Dacă mai sunt și alte propuneri?

                Nemaifiind și fiind vorba de o singură persoană vă propun să votăm deschis.

                Supun la vot propunerea ca desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Teleorman să se facă prin ridicare de mâini.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

În unanimitate de voturi propunerea a fost aprobată.

Supun la vot ca doamna Magheru Liliana să facă parte din Comitetul de coordonare al centrelor de permanență.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

În unanimitate de voturi doamna Magheru Liliana a fost desemnată să facă parte din Comitetul de coordonare al centrelor de permanență.

Vă prezint proiectul de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Teleorman în Comitetul de coordonare al centrelor de permananță.

Supun la vot proiectul de hotărâre.

-          Cine este pentru ?

-          Impotrivă ?

-          Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind desemnarea reprezentantului Consiliului Județean Teleorman în Comitetul de coordonare al centrelor de permananță.

La punctul 22 de la ordinea de zi prezint expunerea de motive privind desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Teleorman în Adunarea Generală și în Consiliul Director al Asociației Club Sportiv Baschet Teleorman Alexandria.

Rog pe domnul Petcu Florea, președintele comisiei economice, să prezinte raportul de avizare.

                Domnul Petcu Florea.

                Comisia economică avizează favorabil proiectul de hotărâre în unanimitate de voturi.

                Domnul Simionescu Adrian Constantin

Vă rog să faceți propuneri pentru completarea buletinelor de vot.

Domnul Bălan Ilie.

Pentru Comitetul Director propun pe domnul Simionescu Adrian Constantin, iar pentru Adunarea Generală a Acționarilor pe domnul Augustin Ioan.

                Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Dacă mai sunt și alte propuneri?

                Nemaifiind, trecem la completarea buletinelor de vot.

A urmat operațiunea propriu zisă de votare.

(Fiecare consilier a primit un buletin de vot, a semnat de primire, s-a întoars în sală unde și-a exprimat opțiunea și apoi l-a introdus în urnă).

Rog pe domnul Vrăjitoarea Emilian președintele comisiei de numărare a voturilor prezinte procesul-verbal.

Domnul Vrăjitoarea Emilian.

După desigilarea urnei, am procedat la numărarea voturilor exprimate și am constatat următoarele:

Domnul Simionescu Adrian Constantin, din totalul de 29 voturi exprimate a întrunit un număr de 27 voturi „pentru” și două voturi „împotrivă”, iar domnul Augustin Ioan a întrunit un număr de 28 voturi „pentru” și un vot „împotrivă”.

Domnul Simionescu Adrian Constantin .

Vă prezint proiectul de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Teleorman în Adunarea Generală și în Consiliul Director al Asociației Club Sportiv Baschet Teleorman Alexandria.

 

                Supun la vot proiectul de hotărâre.

- Cine este pentru ?

- Impotrivă ?

- Abțineri ?

 

În unanimitate de voturi s-a aprobat proiectul de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Teleorman în Adunarea Generală și în Consiliul Director al Asociației Club Sportiv Baschet Teleorman Alexandria.

 

Trecem la ultimul punct „Diverse”.

Dacă mai aveți alte probleme?

                Doamna Tîrnăcop Aurica.

                În ce condiții se pot reînființa centrele de permanență?

                Domnul Iliescu Alexandru.

                Estimăm că se vor înființa în județ 20 dentre de permanență. Aceste centre de permanență se pot înființa prin asocierea mai multor medici de familie. Asocierea este liberă, dar medicii nu prea sunt interesați. Activitatea se poate desfășura într-un cabinet medical. Primăria nu pune la dispoziție orice spațiu, ci unu cu minime dotări

                Consiliul județean sau consiliul local trebuie să asigure cadre sanitare medii și personal auxiliar, dar și dotare corespunzătoare, în funcție de mașinile disponibile de la ambulanță.

                Doamna Frăsineanu Fulvia.

                Finanțarea se face și prin Casa de asigurări?

                Domnul Iliescu Alexandru.

                În condițiile în care autoritățile locale acordă spațiul și asigură ceva, au și ei un reprezentant în adunarea acționarilor.

                Doamna Frăsineanu Fulvia.

                Ce înseamnă acel ceva?

                Domnul Iliescu Alexandru.

                Această activitate este bine să se desfășoare în cabinete medicale, dar spațiile pot fi vândute medicilor care le au prin contractul de comodat.

                La Drăgănești Vlașca centrul de permanență s-a desființat pentru că medicii nu au mai dorit acest lucru.

                Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Primii pași sunt ca medicii se asocieze și consiliul local să asigure spații și condiții corespunzătoare.

                Cred că și Casa de asigurări are un cuvânt de spus în ceea ce privește oportunitatea și asigurarea bugetului.

                Domnul Iliescu Alexandru.

                Medicii nu sunt interesați de asociere în centre de permanență, ci de evaluarea stării de sănătate a populației.

                Doamna Tîrnăcop Aurica.

                Nu s-au plătit taxe pentru unele analize speciale și la nivelul județului sunt bolnavi care trebuie să plătească aceste analize.

                Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Doamna Magheru este prezentă și se va ocupa de această problemă și vă va da răspuns.

                Domnul Iliescu Alexandru.

                Sunt contractate toate analizele prin contract cadru, însă este o chestiune de buget. Dacă bugetul s-a terminat analizele se plătesc.

                Doamna Tîrnăcop Aurica.

                Este de datoria noastră gestionăm starea de sănătate și toți ne dorim să avem un județ sănătos. Adevăratele probleme sunt în teritoriu unde sunt oameni săraci și, din păcate, nu trebuie se lupte și cu ignoranța.

Domnul Simionescu Adrian Constantin

                Epuizându-se ordinea de zi, declar încheiate lucrările ședinței și vă mulțumesc pentru participare.

 

 

PREȘEDINTE,                                     SECRETAR AL JUDEȚULUI, 

        

       Liviu Nicolae Dragnea                                          Jr. Rodica Vrabie